Bine aţi venit
Pagina principală
ARK of EUROPE
Revista Societatea Reală
Numărul 1/ 2010
Numarul 2 / 2010
Numarul 1 / 2011
Download
Internet Links
Opinii
Contact
Site Map
Cărţi
Admitere sociologie
Forum Societatea Reala
e-mail me


 


Lumile
Bucureştiului

                Cartografierea socială a Bucureştiului, un proiect iniţiat şi realizat de către Catedra de Sociologie din SNSPA în 2010, s-a vrut o scanare deschisă şi electivă a vieţii sociale din cel mai mare oraş al ţării. Un chestionar omnibus a fost însoţit astfel de o diversitate de „studii de caz” dintre cele mai diferite, gravitînd însă în jurul temei generoase a „Bucureştiului cultural”. Pe lîngă o stare de spirit împărtăşită cu restul ţării, unele informaţii inedite şi cîteva surprize, ceea ce a rezultat cu precădere a fost imaginea unei metropole populată de diversitate şi contraste. Textele reunite în acest volum sînt o primă expresie a acestei stări de fapt.
                Fără să fi urmărit acest efect, patrudin cele cinci articole pot fi considerate ca ilustrînd o polaritategeneraţională care ritmează viaţa bucureşteană.
                Pe de o parte se află astfel ceivîrstnici, moştenitori ai comunismului, eventual nostalgici, dar în orice cazprivind oraşul prin perspectiva experienţei lor de o viaţă traită înainte decăderea comunismului. Ei sînt mai degrabă cei pentru care Casa Poporului estecea mai frumoasă – şi vizitabilă – clădire din Bucureşti şi care împărtăşesctotodată, într-o proporţie semnificativ mai mare, reţinerea faţă de pluralismulpolitic prin acordul cu afirmaţia „Partidele politice ar trebui desfiinţate” – ne arată Roxana Cuciumeanu.


             „Prezenţa trecutului recent”, cum îşi intitulează autoarea articolul, se manifestă însă şi în bună parte din celelaltereprezentări sociale ale bucureştenilor identificate de chestionar: imensa majoritate a instituţiilor culturale percepute ca reprezentative, de pildă, sînt anterioare căderii comunismului.
            Tot din această generaţie fac parte şi „grădinarii” despre care scrie Mihaela Ţânţaş. În acest caz, o practică „de stînga”, existentă în alte moduri în multe alte ţări, a apărut sui generis şi în România iar în Pajura a fost continuată cu efecte benefice pînă în prezent,cînd este ameninţată cu disoluţia. Dar este nimerit să se renunţe la această modalitate care păstrează o anumită socializare şi spirit comunitar într-un ţesut urban tot mai fragmentat şi tensionat ? Se pare că nu tot ceea ce a făcut şi continuat această generaţie ar trebui aruncat peste bord...
            La extrema cealaltă, o temă care a atras foarte mult interesul studenţilor implicaţi în cercetare a fost aceea a subculturilor de tineret. Doar că pe măsură ce acestea erau abordate pentru a fi „catografiate”, ele păreau să se evapore sub privirea mai atentă a cercetătorilor. Lumea tinerilor nu mai păreaa fi la fel de departajată şi teritorializată ca în urmă cu cîţiva ani iar termenul însuşi de „subcultură” punea serioase probleme.

                 

            Nici chiar rockerii, despre care ne vorbesc Andrei Decu şi Ionuţ Roşca, nu mai constituie de  mult o grupare omogenă, constantă şi cu particularităţi unanim împărtăşite. Iar în ceea ce îi priveşte pe hipsterii lui Ciprian State, aceştia pot fi consideraţi expresia însăşi a acestei fluidităţi post-moderne a (unei părţi cel puţin) din tineretul bucureştean, a cărei identitate se defineşte mai degrabă dinamic şi reactiv decît structural.

            În sfîrşit, Adrian Deoancă ridică un colţ al vălului aşternut încă peste viaţa religioasă a capitalei. Este important să reamintim astfel că, într-o ţară carese vrea ortodoxă pînă la a uita că este republică, doar 185000 de bucureşteni s-au declarat ortodocşi practicanţi la recensămîntul din 2002. Pe lîngă aceştia, în prezent sînt înregistraţi 23520 adepţi ai confesiunilor neo-protestante şi aproximativ încă 55000 de practicanţi aparţinînd altor culte creştine şi necreştine, adică aproape o treime din totalul credincioşilor din capitală. Aproximativ un sfert din lăcaşurile de cult sînt şi ele non-ortodoxe. În acest context, Deoancă ne prezintă una dintre cele mai „exotice” şi recente prezenţe religioase din capitală, care îşi vede încet dar sigur de convertirile sale: mormonii.
            În numerele viitoare vom reveni cu alte elemente ale acestui puzzle bucureştean.

 Vintilă Mihăilescu           

 Înapoi la Cuprins