Bine aţi venit
Pagina principală
ARK of EUROPE
Revista Societatea Reală
Numărul 1/ 2010
Numarul 2 / 2010
Numarul 1 / 2011
Download
Internet Links
Opinii
Contact
Site Map
Cărţi
Admitere sociologie
Forum Societatea Reala
e-mail me


 

Natalia –Cornelia Malancu

Viorela Strat

 

De la creveți la urechi de lemn și wok. Supermarketuri chinezești de Bucureşti

 

Abstract

 

            The well-established Chinese immigrant community in Romania, most of it living in Bucharest, represents an underexplored topic, especially if one considers the increasing presence of Chinese ethnics in South-East Europe. In this context, we decided to center our work on the role played by ethnic food stores in the identity building process, known being that China`s economic power derives from ethnic solidarity across borders.

Our research was focused on three stores situated in the Colentina-Dragonul Roșu area, fieldwork taken place during May-June 2009. Our goal was of exploratory nature given the lack of similar work. Our intent was to reveal to what extent this type of commercial activity is related to a particular identitarian past and has the capacity to offer a sense of independence to those involved in it.

The methodological approach was twofold. We began with a series of semi-structured observations and ethnographic interviews, only to move towards semi-structured interviewing during the in depth-phase of our analysis. Our general remarks lead us to believe that those businesses which are in their early beginning employ a certain identitarian strategy. With time and experience the underlying intent is that of attracting a larger customer base, hence the tendency to adapt the sales strategy to this challenge.  

 

 

Noi chinezii am cucerit lumea prin intermediul mâncării noastre.

(Zicală chinezescă)

 

Introducere

        Comunitatea chineză de imigranţi din România, regăsită în marea sa parte în Bucureşti, reprezintă un subiect insuficient explorat în cercurile academice, în ciuda faptului că au trecut mai bine de cincizeci de ani de când primii chinezi s-au stabilit în România, iar ultimele date statistice relevă o creştere a migraţie chineze în partea centrală şi estică a Europei. În acest context, am ales să centrăm discuţia din acest articol asupra rolului jucat de magazinele cu caracter etnic (vom face referire la cele ce comercializează cu precădere produse de tip alimentar) în procesul identitar, în condiţiile în care este de multă vreme recunoscut faptul că puterea economică a Chinei rezidă din solidaritatea etnică independent de graniţe a poporului său, socialul întărind economicul și vice-versa.

        Cercetarea de faţă a luat astfel în calcul un număr de trei magazine amplasate în zona Colentina - Dragonul Roșu și s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ o lună și jumătate (mai – iunie 2009). Deși caracterul cercetării s-a vrut a fi unul de tip explorativ, dată fiind lipsa unor studii prealabile consistente în domeniu, am intenţionat pe baza acelor lecturi considerate relevante să observăm în ce măsură atractivitatea acestui comerţ este strict legată de un anumit trecut identitar și în ce măsură aceasta oferă o doză de independenţă etnicilor care îl practică – ipoteză înaintată de Yee (2003) în ceea ce privește comunitatea chineză din California de Nord.

Metodologia la care am făcut apel în acest demers a fost construită din doi pași, astfel că în prima fază am avut în vedere observaţii semi-structurate și interviuri etnografice, pentru ca în faza secundară să discutăm despre interviuri semi-structurate.

În ciuda faptului că nu putem vorbi despre niște concluzii generale, ci mai degrabă despre un set de remarci cu privire la cele observate și auzite, putem preciza faptul că, în momentul de faţă, afacerile aflate la început de drum ţin mai degrabă de o anumită strategie identitară, însă odată acumulată experienţă în domeniu, intenţia este aceea de a se orienta către un public mult mai larg, prin urmare tendinţa este de a adapta strategia de vânzare la această nouă provocare.

         Lucrarea este structurată astfel:

Într-o primă fază am realizat o trecere în revistă a studiilor efectuate cu privire la comerţul cu produse alimentare de origine chinezească, încercând să evidenţiem legătura dintre acest comportament economic și constructul identitar etnic. În cea de-a doua parte a lucrării am construit o imagine de ansamblu asupra prezenţei chineze pe teritoriul României în ultimii douăzeci de ani. În ce-a de-a treia parte ne-am concentrat exclusiv asupra practicilor comerciale cu caracter alimentar și a influenţelor exercitate sub raport etnic, pentru ca în ultima parte să tragem concluziile demersului nostru și să propunem linii noi de cercetare.

 

Cadrul teoretic

În contextul migraţiei, discursul cu privire la natura constructivistă, interacţionistă sau situaţională a etnicului capătă noi valenţe, semnificaţia comună dată anumitor practici făcând din etnicitate mai degrabă un fapt de conștiinţă, care evidenţiază strategii de dezvoltare: ”pentru teoreticienii de astăzi, identitatea nu este un dat, ci o dinamică, o serie neîncetată de operaţiuni pentru susţinerea sau corectarea unui eu (noi) sau pentru acceptarea situării prezente a acestuia și valorizării ca atare” (Camilleri, 1998: 2531). Conform lui Mucchielli, care face referire la scrierile lui Erik Erikson (Erikson, 1972), ”identitatea nu există decât prin sentimentul de identitate” (Mucchielli, 1986: 46), iar conform lui Sélim Abou, ea trebuie analizată ca o ”experienţă trăită de individ” (Abou,1995: 40). Dacă Paul Ricouer propune ideea conform căreia identitatea unei persoane este la bază o identitate narativă – ”Este identitatea istoriei cea care face identitatea personajului” (Ricouer, 1991:175) – este pentru că povestea vieţii induce o conștientizare: aceea menţinerii identităţii subiectului activ de-a lungul timpului (Gilbert, 2001: 162).

Rămânând în cadrele temporalităţii, în condiţiile în care ”ceea ce diferenţiază în ultimă instanţă etnicitatea de alte forme de identitate colectivă este faptul că aceasta este orientată spre trecut”(Poutignat şi Streiff-Fenart în Mihăilescu, 2009), putem extrage ideea potrivit căreia identitatea construită de imigranţi conţine elemente ale unui trecut colectiv care au fost valorizate în mod comun ca fiind definitorii. Această idee este în concordanţă cu teza lui Jenkins (1996) cum că formarea identităţii individuale îşi are rădăcinile în procesele cele mai timpurii ale socializării umane, precum și cu cea potrivit căreia diferenţele etnice nu provin din izolare şi nu dispar prin interacţiune, ci sunt produsul acesteia. Urmând linia impusă de Sélim Abou (2003) am putea chiar afirma că identitatea etnică poate fi privită ca rezultatul unei selecţii din repertoriul identităţii culturale cu care comunitatea etnică alege să se identifice (simboluri, practici, opoziţii, etc.).

Prin urmare, actul de a întreţine practicile culinare din ţara de origine prin mijloacele cele mai la îndemână (magazinele cu profil alimentar) poate fi privit ca un demers de menţinere al sentimentului de apartenenţă, noţiune, conștient sau nu, echivalentă cu cea de identitate atunci când discursul face referire la o comunitate (vezi spre exemplu Camilleri, 1998).

        Ca o notă finală în această discuţie, am putea de asemenea privi comerţul cu produse alimentare de tip etnic în cadrele mult mai largi ale discursului despre ”mâncărea etnică” și vorbim în consecinţă despre trans-etnicitate sau mai precis, despre o formă de mobilizare colectivă care se bazează pe reţele trans-etnice de solidaritate.

        Dacă restaurantelor cu specific, take-away-urilor sau bucătăriei chineze și modului în care are loc construcţia gustului (ca marker identitar) la intersecţia dintre cultura vestică și cea răsăriteană, le-au fost dedicate numeroare articole şi chiar volume (facem aici referire cu precădere la literatura americană de profil – spre exemplu: Garbaccia (1998) sau mai recent Tee (2009), când vine vorba de supermarketurile exclusiv orientate către consumul alimentar, literatura de specialitate duce lipsă de cercetări de gen (în condiţiile în care se poate spune că toţi cei interesaţi de comunităţile chineze consideră apariţia unui astfel de magazin ca marker al stabilităţii și permanentizării acesteia). Cu toate acestea, lucrarea lui Yee (2003), precum și cea a lui Roberts (2002) pot fi considerate puncte de reper, chiar dacă interesul major al primului autor este acela de a reliefa considerente economice din spate acestui gen de afaceri (făcând referire preponderent la magazine ce vând nu doar produse etnice) iar al celui de-al doilea acela de a le pune într-un context mai larg: implicarea în ”negocierea gustului”. Ținând cont de interesele care stau la baza demersului nostru, vom trece în revistă câteva consideraţii pe care le-am considerat fundamentale, luând in calcul spectrul mult mai larg al lecturilor privind comunitatea chineză din Sud Estul Europei  (cu precădere Nyiri în Eurozine 18 Octombrie 1999, Nyiri 2002a și b, 2003).

         Yee (2003:10) remarcă faptul că magazine/supermarket-uri cu caracter alimentar pot fi considerate motorul dezvoltării comunităţilor chineze (în SUA), cu atât mai mult cu cât patronii lor sunt în cea mai mare parte imigranţi de condiţie modestă, cu istoric familial în domeniul comerţului, care au reușit să strângă suficienţi bani pentru a-și deschide acest tip de afacere (în familie, parteneriat sau în sistem de corporație; cu bani cash, preferând să nu se îndatoreze față de nimeni și evitând pe cât posibil semnarea de contracte de orice tip) în interiorul enclavei etnice în care își au și rezidenţa. Din această situaţie nu trebuie însă înţeles faptul că acest tip de magazine nu pot exista decât exclusiv în perimetrul unei enclave etnice, ci mai degrabă că tipul de imigrant (primă generaţie vs. a douageneraţie) și toleranţa ”majorităţii” pot juca un rol important.

Ce stă la baza deschiderii unei astfel de afaceri? Atunci când chinezii se mută peste hotare, obiceiurile legate de mâncare înglobează sentimentul identității etnice (Roberts, 2002:222), motiv pentru care tot ceea ce ţine de gătit (de la ustensile la condimente) este expediat prin poștă, legumele și fructele fiind singurele pentru care se depune un efort considerabil în achiziţie (ex. adesea sunt trimise seminţe de legume/fructe și apar mici plantații acolo unde spaţiul și condiţiile climaterice o permit – identitatea comunitară se poate chiar menține grație lor) sau se fac compromisuri (sunt achiziţionate în măsura în care se găsesc și în formatul în care se găsesc –ex. Lychee – din supermarketurile locale). Pe măsură ce dimensiunile comunităţii cresc crește și aceasta  devine acceptată ca atare, apar serviciile de catering pentru clientela non-comunitară și prin urmare nevoia de cantităţi mult mai mari și de diversitate a produsele comercializate (care să mulţumească gustul ”străin”) care în mod evident sunt expediate din ţara mamă. Prin urmare, se poate afirma faptul că magazinele alimentare reprezintă o investiție sigură (venit sigur, condiţii de muncă bune, costuri minime - eventualul personalul este instruit la locul de muncă), însă atâta timp cât cei care le deschid intenţionează să-și permanentizeze șederea (contra-exemplu: pentru deschiderea unei spălătorii nevoia de lichidităţi pentru a porni și menţine funcţională afacerea nu este atât de mare). În acest context ele pot fi privite și ca un vehicul pentru aculturație, cei ce activează în cadrul lor fiind nevoiţi să înveţe limba ţării de rezidenţă mult mai repede și la un nivel mult mai ridicat decât cei ce desfășoară alte activităţi comerciale (discuţiile sunt imposibil de evitat, sunt mai lungi și implică o varietate de teme, de la gătit la aranjatul mesei, la istoria unui condiment, etc.). Mai mult decât atât, privind imaginea în ansamblu, dat fiind că de la aculturaţie la asimilare nu a fost decât un pas, s-ar putea spune că cei implicaţi în domeniu și-au împlinit mult mai uşor ”visul american”, sau, în termenii lui Yee, și-au adăugat drept sufix sau afixidentitatea etnică a comunității gazdă la propria identitate (Yee2003: 11). În acest context o ultimă remarcă de interes trebuie făcută. Yee (2003:3-13, 160-165) avansează ideea că poate atractivitatea acestui gen de comerţ provine și din faptul că leagă actorii implicații de un anumit trecut identitar (ne referim aici la migranţii de primă generaţie) însă simultan le asigură odistanțare și o doză de independență față de acesta, în condiţiile în care bunul mers al afacerii nu se regăsește într-o relaţie de dependenţă directă faţă de ideea de solidaritate etnică (vânzările sunt doar influenţate de aceasta, un ajutor semnificativ oferind doar în perioade de criză și în momentul în care primul magazin de profil este deschis – în rest cheia succesului ţine de “competiţia preţurilor”și de tipul de produse) .

 

Metodologie

       Datele utilizate în vederea redactării acestei lucrări au fost colectate în urma unei cercetări de teren care s-a întins pe o perioadă de aproximativ o lună și jumătate, din 3 mai până în 20 iunie 2009 (prima, respectiv ultima vizită efectuată[i]), în municipiul Bucureşti, zona Colentina (șosea și Dragonul Roșu), şi se împart în două categorii: documente sociale şi date sociale.

        În categoria documentele sociale au fost incluse statisticile existente (Recensământul 2002, toate datele accesibile la cerere cu privire la etnicii chinezi deţinute de: Oficiul Român pentru Imigrări, Agenţia Română pentru Investiţii Străine, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, dateneoficiale - Direcţia de Combatere Migraţie Ilegală din cadrul Poliţiei de Frontieră) cu privire la prezenţa şi structura minorităţii chineze, precum şi la activităţile cu caracter economic desfăşurate de aceasta pe teritoriul României.

         Datele sociale colectate în virtutea obiectivului general al cercetării au fost obţinute în două etape, modul de obţinere fiind diferit de la o etapă la alta. În prima etapă – cea de explorare iniţială a terenului – observaţia semi-structurată și interviul etnologic au reprezentat tehnicile de colectare a datelor. Discuţiile informale au fost în ceamai mare parte înregistrate sub formă de note de interviu, urmărindu-se obţinerea de date cuprivire la prezenţa comercială pe teritoriul României, cu un accent deosebit asupra deciziei de a deschide a unei afaceri de profil comercial alimentar şi a demersurilor pe care aceasta le-a implicat.

Notele și fișele de observaţie au vizat o cât mai precisă descriere a punctelor alimentare analizate (interior: produse vândute, aranjare rafturi, ambient, etc. cât și exterior: amplasare geografică, spaţială, etc.), precum și a procesului de interacţiune în acest mediu, de la tipul de client, la modul de adresare, tipuri de discuţie, etc.. În cea de-a doua etapă, demersul de cercetare a fost centrat pe obţinerea de date cu un grad mai mare de structurare referitoare la importanţa reală a magazinelor în cadrul comunităţii, modul în care acestea s-au dezvoltat, eventuale planuri de viitor, fiind focalizat pe obţinerea de date de la subiecţi identificaţi anterior ca fiind relevanţi pentru scopul prezentei cercetări. Din acest motiv tehnica utilizată pentru colectarea datelor a fost reprezentată de interviul semi-structurat.

        Cu referire la poziţia cercetătorului din punct de vedere etic trebuie precizat faptul că aceasta nu am devoalat natura cercetării noastre, cu excepţia situaţiilor în care am făcut

apel la persoane de contact aflate în poziţii oficiale sau la persoane cu care a mai discutat în cadrele unei cercetări anterioare. Acest fapt se datorează dificultăţii accesului la informaţie în această comunitate dar și intervalului scurt de tip alocat cercetării.

         Respondenţii selectaţi au fost atât din rândul vânzătorilor (am vorbit cu angajaţii cu experienţă îndelungată și am încercat să intrăm în contact cu patronii magazinelor dar nu am reușit decât în cazul magazinului amplasat pe șoseaua Colentina) cât și din cel al cumpărătorilor (am vorbit cu cumpărători identificaţi ca fiind ”fideli” și cu cei ”curioși”; nu am avut ocazii să discutăm cu acei cumpărători despre care ni s-a spus că reprezintă firme de catering/restaurante), distribuţia în funcţie de gen fiind echilibrată. Durata medie a interviurilor realizate a fost de 40 minute, locurile în care acestea s-au desfăşurat fiind spaţii publice (în incita magazinului, în restaurante). Cu mai mult de jumătate dintre subiecţii cu care am discutat, am avut ocazia să ne reîntâlnim de mai multe ori pe durata desfăşurării cercetării pentru clarificări şi aprofundare.

       O ultimă precizare trebuie făcută: în ciuda faptului că demersul nostru a fost unul strict de

natură calitativă, am intenţionat de asemenea să strângem documente de arhivă, în speţă înregistrări, cu privire la natura acestor afaceri, dacă nu scopul de a realiza o analiză de natură cantitativă, atunci măcar cu acela de a le folosi pentru o mai bună descriere a dinamicilor observate. Măsura în care am reușit acest lucru este limitată, însă speram ca în viitor o eventuală aprofundare de mai lungă durată a terenului cercetării noastre să amelioreze această situaţie.

         Limitele cercetării nu au fost puţine la număr: datele disponibile au fost reduse, bariera lingvistico-culturală a blocat într-o oarecare măsură accesul la informaţie cu un grad de profunzime ridicat, determinând în mare măsură procesul de stabilire a contactelor. Cu toate acestea, rezultatele obţinute reprezintă un prim pas în înţelegerea rolului jucat de magazinele alimentare în procesele identitare etnice, rol asupra căruia intenţionăm să ne canalizăm în continuare atenţia.

 

Prezența chineză pe teritoriul României – scurtă trecere în revistă[ii]

a.      în cifre

         În ciuda prezenţei însemnate a chinezilor pe teritoriul României este important de remarcat faptul că recensămintele realizate de statul român fie ignoră, fie poziţionează această etnie la categoria “alte minorităţi etnice”. Recensământul din 2002 indică prezenţa pe teritoriul României a doar 2249 de chinezi, menţionându-i ca fiind cea mai mică minoritate etnică existentă. Situaţie este una contradictorie dacă ne uităm pe datele OECD sau chiar pe cele obţinute în mod independent de instituţii ale statului român. Raportul SOPEMI 2004/OECD pentru perioada 1999-2002 prezintă chinezii ca fiind a doua minoritate etnică după moldoveni în ceea ce priveşte numărul vizelor temporare obţinute, ilustrând o creştere numerică de la 6700 în 1999 la 7600 în 2002. Mai mult decât atât, din statisticile Departamentului de Imigraţie al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române din Ministerul Administraţie şi Internelor (date neoficiale) reiese faptul că în aprilie 1999 pe teritoriul României se aflau nu mai bine de 14200 rezidenţi chinezi, date ce în mod evident iau în calcul şi numărul imigranţilor ilegali (locul 2 ca număr după cei moldoveni). Cele mai recente date ale Autorităţii pentru Străini indică faptul că în 2006 pe teritoriul României se aflau 4974 de rezidenţi chinezi legali, numărul vizelor aprobate în cursul anului fiind de 1826, iar cel al vizelor respinse de 363. Cu privire la tipul de vize acordate, rapoartele anuale ARIS pe perioada 2004-2006 poziţionează chinezii în vârful topului acordării de vize pentru şedere permanentă pe teritoriul ţării în interes comercial cu un număr de 373, 479, respectiv 471 vize acordate (ARIS, 2004, 2005, 2006).

 

b.      pattern-uri

        Valurile de migranţii chinezi au urmat două trasee: Rusia Europeană (Moscova) – România sau Ungaria-România. Cei ce au venit din direcţia Moscova au fost atât studenţi cât şi comercianţi porniţi în căutarea de noi oportunităţi de afaceri şi a unui profit stabil, în timp ce majoritatea celor veniţi din Ungaria, sunt ”produsul” schimbării politicii de acordare a vizelor în Ungaria din 1992 şi intoleranţei manifestate de autorităţile ungare faţă de această minoritate etnică în continuă expansiune (Nyiri, 2003: 243-244).

 

c.       socio-demografic

       Dacă la început migraţia chineză din Estul Europei se diferenţia categoric de cea ce a dominat Europa de Vest în anii’70 prin faptul că cei mai mulţi imigranţi proveneau din zonele urbane de coastă ale PRC şi deţineau un nivel de educaţie peste medie, o mobilitate ridicată şi o motivaţie sporită, la început anilor ’90 încep să apară primii migranţi chinezii qiaoxiang (Nyiri, 2003: 250). Încazul Românei aceştia îşi au rădăcinile în regiuni cu un trecut însemnat în domeniu migraţiei precum Zhejiang, Fujian şi mai recent provincia Henan. O cifră estimativă privind procentul migranţilor din fiecare regiune în parte nu există deoarece până în momentul de faţă, autorităţile române şi cele chineze, reprezentante printre altele şi de asociaţiile migranţilor – Fujian tongxianghui şi Henantongxianghui – au preferat mai degrabă să se axeze pe dezvoltarea de relaţii de cooperare decât pe estimarea intensităţii acestei migraţii.

În ceea ce priveşte nivelul de instrucţie al migranţilor chinezi informaţiile deţinute de Asociaţiei de Prietenie Române cu China, Asociaţia Femeilor de Afaceri Chineze din România, Federaţia Generală Oamenilor de Afaceri Chinezi din România precum Fujian tongxianghui şi Henan tongxianghui, indică faptul că cea mai mare parte a „afaceriştilor chinezi” (cei cu afaceri cu un capital social de peste un sfert demilion de dolari) posedă o educaţie peste medie şi un grad de mobilitate ridicat.

d.      distribuţia geografică

          Cea mai mare parte a chinezilor din România locuiesc în Bucureşti - conform datelor ORI 3689 din cei 4974 rezidenţii legali în 2006 - cu precădere în sectorul 2, în cartierul Colentina, în apropierea pieţei Europa (situată pe drum de ieşire din Bucureşti spre Constanţa), zonă în care aceştia îşi şi desfăşoară activitatea. În perioada 1997-1998, considerată a fi punctul maxim al prezenţei chineze, estimările indică că în Bucureşti ar fi existat aproximativ 20000 de chinezi, număr care în momentul de faţă se pare că ar fi scăzut undeva între 6000-12000 persoane, luând în calcul migranţii ilegali (Wundrak, 2007- estimări independente).

        În afară de Bucureşti, practic în toată România se face resimţită prezenţa chineză, lucru demonstrat de existenţa a nu mai puţin de 31 de filiale (ultima deschisă la Botoșani în octombrie 2006) ale Asociaţiei de Prietenie România-China (de 11 ani în România). Pe lângă obiectivul principal de promovare a culturii şi obiceiurilor chineze, această asociaţie are scopul de a facilita investiţii economice şi de a promova schimburi educaţionale.

e.       activităţi economice

În România, în perioada decembrie 1990 – ianuarie 2009 China a ocupat a patra poziţie ca număr de companii înregistrate (anul de vârf fiind 1998 cu 1.539 companii), valoarea totală a capitalului social subscris echivalent în valută al acestora plasând China pe poziţia a şaptesprezecea (anul de vârf fiind însă 2004, când s-au investit 54661 de milioane de dolari). Procentual vorbind, ponderea societăţilor cu capital chinezesc în numărul total de societăţi cu investiţie străină este de 6,61%, iar cea a investiţiilor chineze în totalul celor din România este de1,2% (Oficiul Naţional al Comerţului). Trebuie însă spus faptul că cei mai mulţi bani nu sunt investiţi în complexul Dragonul Roşu aşa cum mulţi s-ar fi aşteptat. Cea mai mare companie chineză din Romania, după valoarea capitalului social - 12383 milioane de dolari -, are ca obiect de activitate comerţul cu bunuri de consum nealimentare. Mai mult decât atât, 50,1% din mărfurile importate de chinezi în România în anul 2006 au reprezentat mașini, aparate şi echipamente electrice şi doar 11,3% îmbrăcăminte şi produse textile (ARIS). În ceea ce priveşte complexul Dragonul Roşu, în ciuda faptului că prezintă “urme arhitecturale de tip feng-shui” (coloritul celor 4 aripi-roşu, albastru, galben, verde şi orientarea spaţială spre răsărit), este rezultatul unei investiţii române de aproximativ 70% din capitalul social total, conform reprezentanţilor Niro Group. Reprezentanţii FGOACR, afirmă faptul că membrii organizaţiei lor sunt mai degrabă interesaţi să desfăşoare afaceri pe tot teritoriul României decât să-şi canalizeze capitalul într-o direcţie nu tocmai profitabilă. În vederea stabilirii decontacte pentru încheierea de parteneriate regionale de un real ajutor le sunt membrii Asociaţiei de Prietenie România-China, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei şi ai Camerei de Comerţ ChinaRomânia (21 de filiale teritoriale). Revenind şi referindu-ne puţin la afacerile din complexul Europa şi din Dragonul Roşu trebuie spus că aici se câştigă suficient pentru a supravieţui, date fiind cheltuielile informale și presiunea profitului per membru de gospodărie de minim 500 de euro / lună (conform legii chineze în absenţa acestuia prelungirea vizei nu este acordată).

În ceea ce privește investiţiile făcute în afacerile cu caracter etnic, în afara celor de interes pentru noi, cele mai importante sunt cele în restaurante cu specific chinezesc (unele dintre acestea cu livrare la domiciliu). Practic, în toate oraşele unde Asociaţia de Prietenie România-China există, găsim cel puţin un restaurant. În mod evident Bucureştiul conduce în acest top, cu un număr depeste 25 restaurante[iii]. O vizită în cartierul Colentina scoate la iveală şi unul-două magazine care vând produse decorative chinezești (porţelan, vaze, evantaie), în timp ce una prin complexul Europa anunţuri de prestări servicii de tot soiul (reparaţii auto, traduceri de documente, frizerii).

f.       social

      Promovarea culturii şi identităţii chineze pare a nu fi o zicală fără fond pentru reprezentanţii

Ambasadei și nu numai.

        Sub raport de informare, trebuie remarcată existenţa a patru publicaţii de limbă chineză

dedicate exclusiv etnicilor chinezi din România, la care se adaugă versiunea în limba română a unei publicaţi chineze precum şi programele cu ştate vechi ale Radio China Internaţional, secţiunea de limbă română şi Radio România Internaţional, secţiunea de limbă chineză. Cu referire la publicaţiitrebuie spus că acestea sunt independente faţă de autorităţile RPC. Cel mai cunoscut ziar de limbă chineză din România este “Chinezii în România”, un săptămânal de 12 pagini care se livrează de mai bine de 12 ani pe bază de abonament, într-un tiraj ce nu depăşeşte 1000 de exemplare. La celălalt pol se situează, The Epoch Times[iv], care este mai degrabă un portal online decât un ziar cu distribuţie reală în România, independent de Xinhua, reprezentând singura sursă de informare privind situaţia reală a Chinei.

        În România îşi desfăşoară activitatea nu mai puţin de 15 organizaţii, dintre care enumerăm: Falun Dafa România, Federaţia Generală a Oamenilor de Afaceri Chinezi în România, Asociaţia Femeilor de Afaceri Chineze în România, Uniunea Tinerilor Chinezi din România, Uniunea Chinezăpentru Promovarea Pãcii şi Reunirea Țării, Fujian tongxianghui şi Henan tongxianghui (Asociaţia chinezilor din Fujian, respectiv Henan).

 

 Despre alimente și etnie

a. caracteristici spațiale (unde anume sunt amplasate magazinele, vecini și limite, indicatoare, aspecte exterioare, program)

Pe parcursul cercetării au fost identificate trei magazine cu specific alimentar chinezesc.

Primul amplasament investigat a fost cel de pe Şoseaua Colentina A, conturat ca o pagodă. Aceasta este vopsită cu preponderenţă în verde, iar în interiorul ei se află o vitrină amplă, întregul interior se poate observa relativ facil din staţia tramvaiului 21 (prima după ”Avion”), situată vizavi: rafturile, bolurile cu orez, frigiderele, punctul de lucru al vânzătorului – biroul, casa de marcat, laptop-ul şi scaunele. Nu am observat nici un indicator care să ateste prezenţa magazinului pe parcursul drumului cu tramvaiul (ex.placardă atașată unui stâlp de electricitate), în afara inscripţiei bilingve (română-chineză) marcate cu auriu, pe un fond negru, amplasată pe acoperişul pagodei. Cu toate acestea, un simplu ”google search” îl indică ca fiind singurul magazin de profil din București, conform utilizatorilor unui forum culinar fiind o ”sursă de materiale”. În stânga magazinului (din postura de observator faţă în faţă) se află o agenţie de pompe funebre, iar în dreapta o vopsitorie auto. Programul de funcţionare al magazinului este între orele 10-18 (o plăcuţă standard din plastic negru cu text din nou auriu poziţionată pe uşa deintare în magazin menţionează programul). Lângă programul de funcţionare este lipit un afiş nestandardizat – o foaie A4 scrisă de mână – care atestă faptul că în funcţie de necesităţile clientului poate fi accesat un număr de telefon (al patronului). Vechimea magazinule este undeva între 2- 3 ani.

     Al doilea magazin cuprins de analiza noastră a fost „Magazin alimentar cu specific chinezesc” B, aflat în complexul comercial Dragonul Roşu, corpul 1, la etaj. Lângă singura scară de acces la etaj clădirii se află un lift de tip industrial (capacitate mare detransportare – o tonă), între cele două puncte de acces tronând o pancartă bilingvă roşie ce relevă proximitatea  magazinului. Mai există un singur alt indicator al punctului comercial pe una din faţadele laterale ale corpului “Dragonul 1”, care beneficiază de vizibilitate maximă din perspectiva celor aflaţi în trenuleţul care facilitează în mod gratuit deplasarea clienţilor Dragonului. Acesta a fost celc are ne-a determinat să luăm în calcul şi acest hipermarketâ, neavând nici o altă informaţie virtuală, verbală sau scrisă, care să ne fi înlesnit accesul către lumea expandată a produselor alimentare de sorginte chineză, cristalizată în magazin. Intrarea în magazin se face prin intermediul unei uşi de termopan, care se află în dreapta liftului. Faţada este din termopane albe şi conferă vizibilitate către culoarul ce adăposteşte produsele tip conservă: sosuri, murături, semi-preparate. Deşi teoretic ar fivizibil de afară, punctul de lucru al casierului este mascat de o sumedenie de afişe în limba chineză care prezintă diverse oferte promoţionale şi reduceri. Singurul vecin al magazinului este o autoservire cu mâncare chinezească caldă, care aparţine acelorași proprietar. Cele două puncte comerciale alimentare sunt singurele de la etaj, alături de birouri, toaletă şi câteva uşi în permanenţă închise. Programul de funcţionare nu este afişat nicăieri şi am aflat în urma interviurilor că activităţile comerciale se desfăşoară între orele 5-15, cu o oră în plus faţă de celelalte magazine aflate încomplex care se închid între orele 13-14[v]. Magazinul există de puţin peste 2 ani.

    Ultimul magazin luat în calcul de analiza noastră este mini-market-ul C înfiinţat de mai bine de un an. Această denumire i-am atribuit-o noi, deoarece nu beneficiază de nici o inscripţie sau panou care sa-i marcheze prezenţa, iar specificul produsele comercializate pare a face trimitere la un magazin „cu de toate”, amplasat fiind într-o zonă de intensă circulaţie (pietonală) – în principal alimentare, dublate de accesorii vestimentare, reviste chinezeşti şi ghiduri de conversaţie român-chinez şi chinez-român. Se situează la etajul întâi al corpului „Dragonul 5-6”, cel mai mediatizat, apare relativ des în secvenţele televizate referitoare la Dragonul Roşu, pare avea structura de organizarea unui Mall – produse vestimentare la primele două etaje, scări rulante între etaje şi birouri, restaurante la ultimul etaj; în stânga lui (din postura de observator faţă în faţă) există un magazin de haine, iar în dreapta un spaţiu gol destinat închirierii. Este deschis între orele 5-14, similar celorlalte magazine din acest complex.

Pentru a face mia uşoară lectura discuţiei ce urmează am decis să notăm magazinele astfel :

A – Punctul alimentar chinezesc din Şoseaua Colentina

B – Magazinul alimentar cu specific chinezesc din corpul “Dragonul 1”

C – “mini-market-ul” din corpul “Dragonul 5-6”

Bazându-ne pe distribuția spațială a magazinelor și ținând cont de cele precizate în prima secțiune (cadrul teoretic), am înaintat ideea conform căreia clientela specifică acestor magazine este diferită din punct de vedere etnic. Astfel, aşteptarea noastră cu privire la magazinul A, a fost aceea că vom avea de-a face cu o clientelă mixtă, în timp ce cea cu privire la magazinele B şi C a fost aceea că vom intra în contact în mod prioritar cu etnici chinezi. Mai mult, în ceea ce priveşte formarea acestei clientele, cea a magazinul C, dat fiind faptul că nu există nici un marker identitar al specificului magazinului, spre deosebire de cea a lui A şi B, am presupus că este exclusiv rezultatul rețelelor informale (vorbim astfel de indivizi cu o rețea de contacte în cadrul Complexului Dragon, în contextul în care la rândul nostru am aflat de existența acestui magazin grație contactelor interne).

 

b. interior (tipuri de produse, amplasarea produselor – dinamică internă/ de raft, cum anume sunt alese aceste produse)

În ceea ce priveşte interiorul celor trei magazine au fost remarcate diferențe substanțiale atât din punct de vedere al tipului de produse comercializate cât şi din cel al modului în care acestea suntdispuse şi promovate aceste produse. În cele ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă a celor observate, acolo unde este cazul făcând clarificări de rigoare rezultate în urma interviurilor.

 

A – Punctul alimentar chinezesc din Şoseaua Colentina

Suprafața magazinului este de aproximativ 30 metri pătrați. Produsele sunt amplasate în coşuri de rafie, pe rafturi dinlemn nature, rafturile fiinddispuse sub formă de „U”, cuîncă un şir pe mijloc. La intrare există câteva coşuri (aproximativ15) micuţe, din metal, pe care clienţii le pot folosi pentru a-şi depozita marfa pe parcursul procesului de cumpărare.

În partea stângă (din perspectiva celui care se află în spatele magazinului, cu faţa spre intrare) se află conserve, sticle cu sos de soia, diverse tipuri de alcool (de la bere la vin de orez) și dulciuri (în principal bomboane gumate), în spate condimente şi “sarea chinezească”(care de fapt, este un potenţator de aromă, un “E”, conform spuselor vânzătoarei), pe mijloc paste din orez, cartofi, porumb, orez şi ceaiuri (vrac, în borcane de sticlă), iar îndreapta, la intrare, diverse tipuri de soia, vrac, ambalate în pungi ermetice din plastic, şi prezentate printr-o plăcuţă scrisă de mână ca fiind “fasole neagră”- “de ce?”, “pentru că românii nu ştie”- vânzătoarea) supe instant, paste din cartofi, precum şi două frigidere ce găzduiesc apă minerală, ciuperci, murături, şi creveţi uscaţi şi congelaţi. Nu există o ordine clară aproduselor, pe parcursul vizitelor am observat cum produsele au migrat de la un raft la altul. Am remarcat faptul că în partea dreaptă, expuse spre comercializare, erau 2 wok-uri fabricate în China, pe care se așternuse deja praful (din câte am înţeles nu există un număr mai mare sau o diversitate în dimensiune deoarece nu reprezintă produse ”căutate”). Aproximativ 70% din produse sunt atestate prin etichete lipite în limba română şi prin pancarte din carton cu preţul şi gama produsului, caligrafiate în limba română (vorbim de categorii generice – paste, referinţe cuprivire la leguma de provenienţă –paste din orez, sau ţinutul din China de provenienţă, însă niciodată de firma care le comercializează – ex. paste by Z). Alegerea produselor expuse spre comercializare are în vedere cerinţele restaurantelor cărora lefurnizează anumite produse en-gross, cererile clienţilor de etnie chineză şi produsele care s-au vândut cel mai bine sau cel mai prost. De exemplu, au renunţat să mai aducă dulciuri, deoarece se stricau foarte repede, ceea ce nu era rentabil; aduc urechi de lemn pentru că majoritatea noilor clienţi vin tocmai pentru acest produs). Pe raftul din mijloc există două cărţi de bucate în limba chineză şi conform spuselor vânzătoarei a existat şi o carte în limba română, însă a fost furată, cu scopul de a da ”idei” cumpărătorilor (ce anume pot găti cu produsele existente). Există câteva produse nealimentare pe același raft, însă sunt greu observabile (1 joc din material plastic, 3-4 pachete de cărţi), la baza aceluia raft de asemenea plasându-se mai multe boluri cu diverse sortimentede orez. Este singurul magazin în care produsele sunt împachete la plecare în pungi personalizate cu numele și adresa acestuia.

 

B – Magazinul alimentar cu specific chinezesc din corpul “Dragonul 1”

Are o suprafaţă mult mai mare (aproximativ 100 de metri pătraţi), în comparaţie cu A, iar logica de aranjare a produselor pare să fie similară cu cea a unui supermarket – trei rânduri de rafturi cu produse aranjate pe categorii. Pentru căratul produselor există atât coșuri cât și cărucioare de dimensiune medie. La intrare, în partea stângă se observă trei combine frigorifice în care se găsesc diverse semipreparate, sortimente de peşte şi fructe de mare. În continuarea combinelor frigorifice, se află un culoar exclusiv dedicat produselor nealimentare – jocuri, feţe de masă prosoape, veselă și diferite tipuri de oale și tigăi (nu şi wok-uri). În partea din spate, de asemenea prevalează categoria nealimentară, aparatură electrocasnică şi medicamente (antibiotice şi “leacuri din plante”), toate de provenienţă chineză. Pe raftul din mijloc se află dulciurile (de la bomboane la mini prăjiturele și gogoși), diverse sortimente de paste şi orez (toate sunt ambalate), precum și fructe confiate. Ceaiurile sunt de asemenea comercializare numai în format ambalat și se găsesc în aceeași zonă cu orezul. Pe raftul din dreapta se află conserve, borcane cu totul soiul de compoturi, și legume (ciuperci cu precădere), precum şi condimente.

Produsele își păstrează poziţia în raft(ordinea lor în rafturi arămas aceiași de la o vizită laalta). În incinta casei demarcat care, spre deosebire de A și C, este dotată cu un dispozitiv de scanat coduri, se pot observa diverse sortimente de gumă de mestecat (inclusivWrigley’s varianta chineză) şi un vraf cu exemplare ale publicaţiei “Ziarul chinezii în România”. Nu există nici o inscripţie în limba română (orice informaţie, precum și calitatea acesteia depinzând de ajutoarele comerciale), la nivel de raft sau pe produse. Patronul aduce produse în funcţie de cererile clienţilor chinezi sau pur și simplu decide să testeze piaţa, firmele de catering / restaurante nefiind aminitite ca un factor decizional în acest proces. Este interesant de remarcat faptul că în liftul care duce către magazin am sesizat o reclamă pentru un produs românesc (vin), scrisă în chineză (doar numele produsului ne-a indicat faptul că nu este unul de sorginte chineză), însă în nici una din vizite nu l-am regăsit spre vânzare (vezi poza).

 

C – “mini-market-ul” din corpul “Dragonul 5-6”

Este format din două încăperi care au, cumulate, o suprafaţă totală de aproximativ 60 de metri pătraţi. În prima încăpere, la intrare, în partea stângă se află două frigidere cu sucuri, ape minerale şi produse alimentare tip gustare (salată de fructe, tăiţei gata preparaţi). Este singurul magazin în care nu sunt comercializate băuturi alcoolice. Lângă frigidere există un fel de cuier de care sunt agăţate mai multe tipuri de accesorii vestimentare și talismane aducătoare de noroc (specific chinezești). În spatele podoabelor se ascund o serie de rafturi cu semi-preparate, dulciuri și fructe confiate (dulciurile și fructele sunt comercializate și vrac). Pe mijloc, la intrare, se poate observa un suport cu reviste şi dicţionare ce se continuă cu o serie de rafturi cu paste şi orez (împachetate), iar în dreapta sunt rafturi pe care există conserve, condimente și ceaiuri (împachetate). În cea de-a doua încăpere, aflată în spatele primeia, se găsesc o serie de rafturi lipite de pereţi pe care sunt ”aliniate” diverse decoraţiuni interioare de specific chinezesc (carpete, șiraguri aducătoare de bunăstare, etc.) şi unelte de curăţat non-electrice (mături, fărașe, dispozitive de ridicat scame). Pe tejgheaua vânzătorului, poziţionată în partea dreaptă, în prima încăpere, se află diverse sortimente de dulciuri (de consum rapid - bomboane mai ales), unghiere, tradiţionala alifie chinezească antireumatică şi batoane nazale. Acestea sunt singurele produse pe care le-am observat să-și fi schimbat locul în magazin. Nu există nici un fel de inscripţie în limba română, pe rafturi sau pe produse și în acest magazin vânzătorul fiind responsabil cu explicaţiile cu privire la conţinutul pachetului achiziţionat. Alegerea mărfii aduse spre vânzare se face în urma discuţiilor purtate de patron cu rudele şi prietenii despre ce produse ar avea şanse să se vândă în respectiva zonă sau nu. Se preconizează că la următoarea comandă vor fi aduse şi câteva produse solicitate în repetate rânduri de mai mulţi clienţi fideli ai magazinului.

Bazându-ne pe cele observate am putea spune că toate cele trei magazine aduc produse de bază în alimentația chineză, la care se adaugă diferite altele în funcție de cererea produsă de clientelă. Nici unul din magazine din punct de vedere al organizării nu iese din tiparele unui magazin obișnuit din zona în care sunt plasate, neexistând detalii de design interior care să atragă în mod particular atenția (similar cu alte magazine chinezești indiferent de profilul lor, se regăsesc șiraguri ale bunăstării în diferite variante în colțurile încăperii). Tindem să credem faptul că modul de”prezentare” (etichetele) a produselor reprezintă la rându-i un ”selector” de clientelă.

 

c. patron (i) și angajați (etnie, rudenie, limba, număr, experienţa în afaceri, gestionarea afacerii)

Fără doar și poate și la acest nivel există diferențe notabile între cele trei amplasamente. De

această dată am ales să prezentăm cele observate și aflate în paralel pentru a facilita comparația.

        În ceea ce privește patronatul trebuie spus de la începutul faptul că toate magazinele sunt

deţinute de etnici chinezi, migranţi de primă generaţie, de sex masculin, tipul de proprietate

neschimbându-se de la înfiinţare (nu au existat alte formule de patronat). Dacă A și C sunt deţinute de un singur individ, B este rezultatul unei afaceri de familie – vorbim de 9 acţionari (fraţi și veri). Patronii B nu sunt novici în afaceri, având mai bine de 7 ani de experienţă în afaceri în România (cam de când se află pe teritoriul ţării), cu precădere în domeniul comerţului cu bunuri non-alimentare – atât din discuţii, cât și verificând pe baza informaţiilor de pe bonul de casă profilul firmei așa cum a fost înregistrat la Registrul Comerţului, am aflat faptul că această afacere este prima pe care o întreprind cu bunuri alimentare, însă nu singura pe care o deţin la momentul de faţă (și firma de catering alipită B le aparţine). Decizia de a intra în afaceri alimentare pare să fi fost motivată de faptul că exista o nișă insuficient acoperită – patronii au observat că există cerere însă oferta nu este pe măsură (cateringul de lângă a apărut primul). În ceea ce îl privește pe patronul amplasamentului A, putem preciza că aceasta nu este prima sa afacere în domeniul vânzării cu amănuntul de produse alimentare (înregistrează activitate încă din 1997), însă, conform spuselor patronului, A este primul și singurul său magazin de acest tip (localizarea amplasamentul rămânând neschimbată în ultimii 2 -3 ani). Nu am avut destul timp pentru a sonda mai mult spre soluţionarea acestei incongruenţe informaţionale, însă am înţeles faptul că afacerile cu acest gen de produse au fost singurele de interes pentru acest patron. Cât despre C, dat fiind faptul că nu am reușit să intrăm în contact cu patronul pe perioada acestei cercetări (fiind plecat din ţară), nu ni s-a oferit niciodată bon de casă, iar vânzătoarea vorbea limba română cu dificultăţi, nu am reușit să obţinem informaţii relevante în acest sens. Din discuţiile purtate putem însă afirma cu certitudine faptul că patronii celor trei amplasamente au nivel de înţelegere a limbii române peste medie și pot comunica cu lejeritate (dacă își doresc acest lucru) în limba română, aflându-se legal pe teritoriul României de mai bine de 5 ani.

Bunul mers al afacerii în general este asigurat exclusiv de vânzători, în toate trei magazinele angajaţi fiind încă de la deschiderea afacerii cu excepţia cazului A unde cel mai adesea patronul are și rol de vânzător (chiar dacă titulara de post este prezentă, el stă așezat la măsuţa pe care este situată casa de marcat și urmărește filme pe laptop). Astfel, în A vorbim de o vânzătoare româncă (care afirmă că lucrează pentru acest patron de aproximativ 5 ani, de la începutul afacerii – observăm din nou o incongruenţă la nivel discursiv), în C de o vânzătoare chinezoaică (nu este rudă cu patronul, vorbește românește cu oarecare dificultăţi), iar în B avem de-a face cu un număr de 4 vânzători – o casieriţă (chinezoaică, vorbește bine română, nu este rudă cu patronii) și trei responsabili de raion, un angajat rom – care a început să lucreze pentru acești patroni încă de când au venit în România, o chinezoaică și un chinez care vorbesc română cu dificultate, însă o înţeleg fără probleme, nefiind nici ei rude cu patronii. Se poate afirma despre toţi angajaţii chinezi faptul că stăpânesc limba română mult mai bine decât un procent însemnat al celor ce lucrează în Dragon, însă nu se poate afirma cu certitudine faptul că aceasta se datorează cu precădere activităţii pe care o desfășoară (cel puţin nici unul nu a făcut vreo precizare în acest sens). O ultimă precizare în acest context trebuie făcută și anume faptul că A, conform evidenţelor Registrului Comerţului, are în subordine un număr de 17 angajaţi fapt ce în mod evident nu se susţine prin observaţiile făcute la faţa locului (există posibilitatea ca acesta să mai aibă un număr de standuri în Dragon sau în alt complex comercial sau vreun restaurant, pe care a omis să ni-l precizeze).

         Responsabilitatea cu privire la procesul de aprovizionare aparţine patronilor, pentru aceasta fiind uneori necesare deplasări în China, alteori...chiar în Dragon (ne referim aici la patronul amplasamentului C care achiziţionează elemente de decor și accesorii chiar din Complex). Aceasta are loc la perioade ce depășesc cel mai adesea o lună – 2-3 luni în cazurile A și C, 1-2 luni în cazul B (de multe ori patronii reușesc să-i convingă pe distribuitorii de ne-alimentare să adauge la transport și unele produse alimentare greu perisabile).

 

d. clientela (etnie, vârstă, gen, fidelitate, informare, relaționare cu personalul)

        Pe parcursul cercetării noastre am remarcat faptul că în mare parte așteptările noastre legate de clientelă și localizarea magazinelor s-au confirmat. În cele ce urmează vom evidenţia acest fapt, făcând pe cât posibil apel la exemple.

         Așa cum precizam la început, amplasamentul A este localizat pe șoseaua Colentina și are involuntar parte de mediatizare online pe forumurile culinare dedicate bucătăriei cu caracter etnic. Pe parcursul vizitelor noastre am observat în incinta magazinului o clientelă mixtă atât sub raport etnic, cât și sub raport de gen sau de vârstă. În ceea ce îi privește pe etnicii români, în cea mai mare parte a timpului am intrat în contact cu ”căutători de inedit” (ex. petreceri tematice, coborât din tramvai și încercat produsele pentru că magazinul este exact în staţie), însă acest fapt nu exclude prezenţa adevăraților cunoscători, genul de indivizi cu un nivel de instrucţie ridicat și o mobilitate sporită (cei cu care am intrat în contact fuseseră în călătorii în ţări asiatice și / sau erau amatori ai restaurantelor cu specific[vi]), deja fideli ai locului (știu când vine marfa, pot să sugereze anumite comenzi, iar uneori primesc anumite produse greu accesibile drept bonus) sau ”fidelizaţi pe parcurs” (am cunoscut un cuplu care a trecut de la stadiul de pură curiozitate la cel de expertiză în domeniu, graţie sfaturilor primite, care venise în vizită pentru a discuta eventuala comandă individuală a unui bun de nișă – aripioare de rechin[vii]), implicaţi activ în promovarea acestui tip de bucătărie (am intrat în contact cu unul dintre cei ce pe blogul său personal descria o parte din produsele din magazin și întrebuinţările / valenţele acestora). Este important de remarcat faptul că intervalul orar în care cea mai mare parte a clienţilor români își fac apariţia este plasat undeva după ora 16.00, factor ce a stat la baza plasării numărului de telefon al patronului lângă program (prelungirea acestuia dovedind receptivitate la cererile pieţei). Trebuie remarcat faptul că un rol important în întreţinerea și menţinerea clientelei este jucat de vânzătoare, mereu dispusă să ofere detalii cu privire la produse, dar să și împărtășească din propria-i experienţă (am observat o discuţie de aproximativ 15 minute, plină de ilustrări personale purtată cu niște curioși în ale ”urechilor de lemn”). În ceea ce privește clientela de etnie chineză, vorbim mai degrabă de clienţi de conjunctură, conștienţi de prezenţa magazinului și de tipurile de produse comercializate, însă de asemenea conștienţi de faptul că există și alte magazine de gen ce practică preţuri competitive. Prin urmare, singurul motiv pentru care fac achiziţii din acest loc este legat de ”prezenţa în zonă”. Conform relatărilor patronului și angajatei acestuia din clientela magazinului mai fac parte și reprezentaţi ai diferitelor restaurante și firme de catering cu specific chinezesc. Pe parcursul vizitelor noastre nu am reușit să interacţionăm sau să reperăm vreun astfel de reprezentat.

În mare parte consideră că acest fapt se datorează proximităţii unui număr relativ însemnat de astfel de restaurante / firme aicăror ”reprezentaţi” nu au un profil cu nimic diferit de cel al cumpărătorilor chinezi de rând, cu excepţia faptului că sunt recunoscuţi de către patron ca atare, cererea din partea acestora, dat fiind profilul zonei și faptul că migranţii chinezii de condiţie medie nu prea tind să mănânce ”la restaurant[viii]” nu este una însemnată și ușor de reperat de către un observator extern.

Amplasamentul B este caracterizat de o clientelă clar definită și targetată ca atare, revenind la menţiunea că vorbim de un magazin în care comunicarea la nivel scris are loc exclusiv în limba chineză: chinezul de condiţie medie fie lucrează în Dragonul Roșu, fie locuiește în zona Colentina, independent de gen sau vârstă. Pe parcursul observaţiilor efectuate, am remarcat faptul că unii dintre vânzătorii din celelalte “Dragoane” (i-am identificat pe cei din 5-6 unde am petrecut mai multă vreme prealabil acestei analize) vin la sfârșit de program pentru a-și face provizii, fapt ce ne determină să credem că decizia închiderii magazinului cu o oră după restul celorlalte nu este una întâmplătoare. Am sesizat arareori rătăciţi sau curioși (dat fiind poziţia magazinului și mesaje promoţionale ”intraductibile”), iar atunci când au făcut-o am observat că tendinţa este mai degrabă de a ”face stânga împrejur” decât de a achiziţiona ceva, în ciuda faptului că responsabilul de raion de etnie română este mai mult decât activ și dispus în a oferi informaţii (am avut ocazia să asistăm la o conversaţie pur informativă cu privire la motivul din care acest tip de magazin comercializează medicamente de tip antibiotic, în urma căreia am luat la cunoștinţă faptul că la fel ca și în cazul ceaiurilor și mâncării specifice, ”fără astea nu pot să trăiască cică”). Dată fiind natură magazinului (supermarket) trebuie evidenţiat faptul că în acest context conversaţiile cu clienţii sunt minime (fiecare își cunoaște foarte bine rolul și știe pentru ce anume a venit), cu excepţia cazurilor în care vorbim de o relaţie de amiciţie, o vizită, sau un etnic român ce a fost trimis să facă o ”achiziţie” în numele altcuiva (principalul responsabil de bună desfășurare a actului de cumpărare în acest context este etnicul rom, chiar dacă respectivul individ nu este interesat de produse din raionul de care acesta este responsabil).

Magazinul C prezintă o clientelă preponderent chineză, tânără, mixtă sub raport de gen. Majoritatea celor ce îi trec pragul lucrează în Complexul Comercial în care este amplasat magazinul și în pauzele pe care le primesc intră în aceasta pentru a-și cumpăra ceva rapid mâncare sau de băut (motivaţia este aceea că preţurile de aici sunt mult mai scăzute decât cele practicate de restaurantele de la etaj pentru produse similare, sau pentru a-și cumpăra o revistă de lectură ușoară. Sunt dese și lungi discuţiile dintre acești cumpărători și vânzătoare (uneori de peste 10 minute, în funcţie de intervalul orar) însă din nefericire nu am putut înţelege care sunt subiectele ce stau la baza lor. Nu am observat în vizitele făcute și nu am înţeles din discuţiile purtate ca acest magazin să joace un rol important în aprovizionarea gospodăriei pentru cumpărătorii chinezi. Pe lângă această clientelă de bază, se poate vorbi de una secundară, alcătuită din românii ce lucrează în Dragon sau care pur și simplu s-au nimerit să fie în apropierea magazinului. Aceasta este mixtă și sub raport de gen și ca vârstă. Din cele observate, cei mulţi se mulţumesc să achiziţioneze ceea ce noi am putea numi produse ”sigure”: răcoritoare, gumă de mestecat, dulciuri vizibile prin ambalaj, fructe, orez și condimente cunoscute precum Piper de Sichuan sau Mix-ul de 5 condimente, discuţiile cu cunoscuţii (vânzători în Complex) prezentând un grad de complexitate și de o lungime temporală mult mai scăzută.

 

e. promovare și dezvoltare

        Și aici se poate spune că aveam de-a face cu un comportament diferit între magazine. Deși primul magazin este cel mai vechi de pe piaţa, patronul este mulţumit de statutul actual al afacerii sale și nu intenţionează să schimbe nimic în comportamentul său viitor. Același lucru se poate spune și despre al treilea magazin, însă aceasta în contextul în care, așa cum am precizat anterior, vorbim de cel mai recent dintre ele și prin urmare planurile de extindere trebuie atent analizate. În ceea ceprivește B, patronatul este în plin proces de extindere, în momentul de faţă un nou magazin de gen urmând a fi deschis în zona Voluntari (proximitate Metro Voluntari) – rafturile sunt montante, produsele sunt importante și sunt în curs de așezare la raft, s-au făcut și angajări de personal, însă se mizează în principal pe aportul adus de angajaţii de bază (cei cu vechime) ce urmează a fi relocaţi.

        Referindu-ne la demersurile de promovare putem spune că din nou magazinul B face notă discordantă, fiind singurul interesat de afișaj (consideră că recurgând la această metodă și-au atras mai muţi clienţi) și de expunere media: iau în calcul promovarea în cadrul programului radio intern al Complexului, precum și în cadrul ziarului ”Chinezii de România” pe care îl și comercializează în cadrul magazinului. Se observă astfel faptul că demersurile de promovare sunt în principal orientate către un ”public intern”. În discuţiile purtate nu am reușit să aflăm măsura în care vor fi depuse eforturi de promovare a noii ”filiale” din Voluntari. Magazine A și C mizează exclusiv pe notorietate și poziţie (A), respectiv publicul fidel al Dragonului (C).

 

Concluzii, remarci, planuri de viitor

Scopul prezentei lucrări a fost acela de a evidenţia legătura dintre comportamentul economic de deschidere a unui afaceri cu scopul comercializării de produse alimentare de sorginte etnică și ideea de întreţinere a identităţi etnice.

În ciuda faptului că demersul nostru a fost mai degrabă unul de natură explorativă, putem afirma faptul că am fost interesaţi a observa în ce măsură atractivitatea acestui tip de comerţ este strict legată de un anumit trecut identitar și în ce măsură acesta oferă o doză de independenţă etnicilor care îl practică – ipoteză înaintă de Yee (2003).

Cele observate par să întreţină ideea conform căreia afacerile proaspăt demarate ţin mai degrabă de o anumită strategie identitară, însă odată acumulată experienţă în domeniu intenţia este aceea de a se orienta către un public mult mai larg. Ce vrem să spunem prin acest lucru? Prima afacere este amplasată în afara perimetrului economic atribuit eminamente comunităţii chineze. Patronul este implicat în comerţul cu produse alimentare de o lungă perioadă de timp, vorbește română bine atunci când își dorește acest lucru și ţine să fie prezent aproape în permanenţă în cadrele magazinului său. Unica vânzătoare este româncă și lucrează pentru acesta încă de la început (nu s-a pus problema vreunui alt vânzător vreodată), ea fiind principala responsabilă de interacţiuni. Clientela este una mixtă sub raport etnic, în parte datorită amplasamentul spaţial, prin urmare produsele sunt ales în așa fel încât să mulţumească gusturile tuturor și sunt promovate ca atare (etichetele sunt în limba română). Patronul nu este interesat de un anumit tip de clientelă, fiind mulţumit atâta timp cât vânzările sunt satisfăcătoare. Este cel mai vechi magazin de profil și din experienţele noastre anterioare putem preciza faptul că înainte să apară magazinele din Complex și până ca mâncărurile etnice să fie îmbrăţișate de un public mai larg, clientela era preponderent de etnie chineză.

A doua afacere ca profil este similar multor afaceri chineze din România – co-patronat în

sânul familie (în rândul bărbaţilor), angajaţi neînrudiţi, de etnie chineză la care se adaugă un angajat vorbitor nativ de română care are ca responsabilitate suplimentară comunicare cu ”străinii”. Afacerea este plasată în sânul Complexului Dragonului Roșu, în complexul unde au loc cele mai multe tranzacţii. Nu este prima afacere a patronilor în România și nu este singura în domeniul alimentar (când un domeniu este ales toate investiţiile merg în această direcţie). Bunul mers al afacerii este asigurat de vânzători, doar aprovizionarea fiind responsabilitatea patronilor. Este cea mai mare afacere de profil din București, tranzacţionând o paletă diversă de produse ce sunt în întregime promovate în limba chineză și ce sunt în mare parte cunoscute doar de un public avizat. Clientela este în exclusivitate chineză și îi include în mod prioritar pe toţi cei care lucrează în Dragon sau locuiesc în zona Colentina, pentru care magazinul reprezintă o sursă de provizii. Patronatul având experienţa mediul românesc, dublată de noţiuni consolidate de română, intenţionează să-și dezvolte afacerea. Așadar, pentru a se adresa unui public mult mai larg a decis să-și plaseze următorul magazin nu doar în exteriorul Complexului ci și în exteriorul zonei de rezidenţă a chinezilor din București, din Colentina în Voluntari, despre care se știe că a fost destinaţia iniţială a chinezilor din București, asta înainte ca localnicii împreună cu primăria locală să se manifeste activ împotriva prezenţei lor.

A treia afacere este, similar cu a doua, situată în interiorul Complexului Dragonul Roșu, în zona cea mai populată a acestuia, însă ascunsă privirii neofite – accesul la magazin ţine fie de hazard fie de o reţea internă de informatori. Este o afacere la început de drum, cu patron chinez și vânzătoare chinezoaică ce se ocupă de afacere, patronul trece arareori pe la magazin, neînrudiţi, aflaţi în România de ceva vreme (cel puţin 5 ani) cu un nivel mediu al limbii române vorbite. Produsele sunt comercializate cu etichete/indicaţii/ instrucţiuni exclusiv în limba chineză și sunt variante, vorbim ca și în cazul magazinului anterior nu doar de produse non-alimentare. Ele sunt menite să deservescă cu precădere clientela chineză din Complex, în căutarea fie a unei gustări rapide, fie a unei lecturi ușoare. Din acest motiv, se poate spune despre magazin că este tributar mediului din care face parte.

Per ansamblu, următoarele remarci merită făcute: vorbim de afaceri deschise de migranţi cu dorinţe de permanentizare a șederii, cu un bagaj lingvistic român solid, contacte stabilite în rândul etnicilor români (afaceri și nu numai), precum și experienţă de afaceri. Nu ne putem pronunţa nici când vine vorba de aceștia, nici când vine vorba de angajaţii lor în ce măsură procesul de aculturaţie este catalizat de implicarea în acest gen de afacere, dar putem afirma că acele magazine cu o clientelă mixtă îi presează în mod evident pe cei implicaţi în procesul de vânzare să poarte discuţii complexe și să-și noi contacte, care fără doar și poate înlesnesc aculturaţia și pavează drumul spre asimilare.

         Ce ne rezervă viitorul? Am spune numai lucruri bune dat fiind că nici unul dintre aceste magazine nu ia în calcul opţiunea ”tragerii obloanelor”. Pentru început este interesant de urmărit simplu proces prin care interesele clientelei modelează oferta de produse, în condiţiile în care se poate observa o similaritate cu modul în care are loc gestionarea gustului în oferta restaurantele cu specific. Interesant este de asemenea modul în care aceste magazine sunt percepute de către imigranţii chinezi ce prezintă un status socio-economic superior și nu frecventează zona Colentina (nu își au reședinţa aici și nici nu își fac cumpărăturile aici tocmai pentru a se detașa de acest mediu - sunt imigranţii proveniţi din zona nordică a Chinei). În lumina celor aflate, o a treia tema de interes o reprezintă lanţul de magazine deţinut acum de proprietarii amplasamentului B ( dat fiind magazinul în curs de deschidere din zona Voluntari) de asemenea sub aspect identitar (chiar strategie identitară), în condiţiile în care permite o comparaţie între un magazin situat în cadrele unei enclave etnice și unul amplasat într-o oază de ”românitate” .

Acestea sunt doar câteva sugestii cu privire la subiectele pe care o cercetare în continuarea celei desfășurate de noi ar putea să le abordeze.


 



[i]               Notă: unul dintre autori avea deja experienţă de cercetare în acest teren de cercetare și contacte stabilite prealabil șiîntreţinute de-a lungul vremii.

[ii]              Majoritatea informaţiilor sunt rezultatul cercetărilor anterioare ale realizate de unul dintre autori (Natalia-CorneliaMalancu).

[iii]              http://www.util21.ro/relaxare/restaurant-B-chinezesc.htm.

[iv]              http://epochtimes-romania.com/.

[v]              Ora de închidere a magazinelor este legată în principal de ”vizitele” din partea Gărzii Financiare, însă apare în discuţiiadesea și profilul Complexului – tranzacţii en-gross cât mai rapide- ca factor determinant.

[vi]              Unul dintre ei ne-a făcut recomandări în zona și ne-a atras atenţia în care restaurante să mergem în funcţie de cine este bucătar.

[vii]             Delicatesă scumpă şi rară - conform credinţei populare sporește virilitatea masculină.

[viii]            Interviuri anterioare în zonă au indicat faptul că restaurantele ”confraţilor” sunt privite adesea cu reticenţă – preţuri ridicate, servicii medii, calitatea mâncării cu nimic diferită de cea a celei preparate în casă.

 

 

 

Bibliografie:

 

Abou, Sélim. 1995. ” Préface à la nouvelle édition”. L'Identité culturelle. Paris:Anthropos

ARIS. Raport anul 2004, 2005, 2006. ARIS  disponibil www.aris.ro

Camilleri, Carmel. 1998. “Les stratégies identitaires des immigrés”, editat de Ruanobarbelan, Jean-Claude, L’Identité, Auxerres. Ed. Sciences Humaines: 253-257.

Erikson, Erik. 1972. Adolescence et crise, la quête de l’identité. trad. fr. Paris: Flammarion

Garbaccia, Donna R. 1998. We are What We Eat: Ethnic Food and the Making of Americans. Cambridge: Harvard University Press

Gilbert, Muriel. 2001. L’identité narrative. Une reprise à partir de Freud de la pensée de Paul Ricoeur. Genève: Labor et Fides

Jenkins, Richard. 1996. Social identity. Routledge 2nd edition

Mihăilescu, Vintilă. 2009. Suport de curs Identităţi Colective. SNSPA

Mucchielli, Alex. 1986. L'Identité. Paris: PUF

Nyíri, Pál 2002a. “The ‘New Migrant’: State and Market Constructions of Modernity and Patriotism,” editat de Pál Nyíri and Joana Breidenbach China Inside Out. Contemporary Chinese Nationalism and Transnationalism. Budapest:  Central European University Press

Nyíri, Pál and Igor R. Saveliev, eds. 2002b. Globalising Chinese Migration.Perspectives from Europe and Asia. Aldershot: Ashgate Publishing.

Nyiri, Pal. 2003 “Chinese Migration to Eastern Europe”. International Migration 41(3): 239-265.

Ricoeur, Paul. 1991. Soi-même comme un autre. Paris: Seuil.

Roberts, J.A.G. 2002. China to Chinatown: Chinese Food in the West. London: Reaktion Books.

 SOPEMI 2004/OECD 2006. ”Trends in International Migration”. OECD Transition Economies 2005 (5): 347-462

Tee, Jennifer 8. 2009. The Fortune Cookie Chronicles. Adventures in the World of Chinese Food. Twelve. Reprint edition.

Wundrak, Rixta. 2007.”Immigration during the Wild Years: Chinese Pioneers in Bucharest”. The Romanian Journal of European Studies No 5-6: 136-152

Yee, Alfred. 2003. Shopping at Giant Fooods: Chinese American Supermarkets in Northen California. Settle University of Washington Press.