Bine aţi venit
Pagina principală
ARK of EUROPE
Revista Societatea Reală
Numărul 1/ 2010
Numarul 2 / 2010
Numarul 1 / 2011
Download
Internet Links
Opinii
Contact
Site Map
Cărţi
Admitere sociologie
Forum Societatea Reala
e-mail me


 

Corpul Real şi Realitatea Corporală

Alexandru Bălăşescu           


În cadrul diversificării preocupărilor şi studiilor din ultimii 30 de ani în ştiinţele sociale, corpul ocupă un loc din ce în ce mai important. Se poate spune că Michel Foucault şi preocupările sale în domeniul relaţiilor de putere afişate pe şi mediate de corpul biologic dar şi de cel social, constituie punctul de turnură şi generatorul acestor preocupări. Pe de altă parte însă, corpul nu este străin antropologiei şi sociologiei clasice. Atât Thorstein Veblen cât şi Georg Simmel discută extensiv uzul corpului în mod indirect, prin abordarea relaţiei cu obiectele apropiate acestuia (moda, cultura materială) în societatea emergent modernă a perioadei în care ei scriau. Totuşi, aceste abordări erau mult mai puţin apropiate de corp şi mai degrabă sporadice – lentila sociologiei aplecată asupra sinelui era destul de pudică la acea vreme, moştenind probabil reflexe victoriene. Pe cât am fost de timizi în abordarea corpului nostru, pe atât am fost de entuziaşti în descrierea şi analizarea corpului celuilalt, antropologia pre- şi post- Malinowski cuprinzând descrieri amănunţite ale corpului şi ritualurilor corporale ale „celuilalt”. Mai mult decât atât, măsurătorile corporale au constituit un întreg corpus ştiinţific care a dus la legitimarea formelor de rasism ale secolului XIX, dar şi la catalogarea tipurilor sociale „de acasă”, munca lui Lombroso nefiind una izolată, ci constituind o tendinţă majoră a vremii.

            Germenele schimbării pe care Foucault a adus-o în abordarea corpului se află  într-un eseu al lui Marcel Mauss care în anii 1930 a publicat „Tehnicile Corpului”. În acest eseu, el sesiza ceea ce intuitiv toată lumea ştie: Corpul este primul instrument al interacţiunii sociale şi, tocmai de aceasta, un instrument dar şi un rezultat al modelării culturale. Plecând de la observaţii asupra înotătorilor parizieni şi a surorilor medicale, Mauss pune bazele, în cateva pagini savuroase, a ceea ce mai târziu avea să fie botezat şi aprofundat de către Michel Foucault -„biopolitica”. Fundamentele acestui concept se referă la rolul pe care corpul şi administrarea sa, în sensul larg, îl joacă în relaţiile de putere, atât la nivel individual cât şi la nivel instituţional. Corpul are un dublu rol, acela de vehicul sau instrument al puterii (controlul corporal fiind una din calităţile majore ale liderilor politici, de exemplu) dar şi acela de obiect al exerciţiului puterii; în această ultimă dimensiune a sa, de fapt, corpul devine un câmp de luptă, practicile corporale putând constitui şi tot atâtea forme de rezistenţă la discursul dominant. În cele din urmă, de fapt, subiectul uman nu poate sălăşlui în afara realităţii sale materiale, iar acest câmp de forţe modelează subiectul care, la rândul său, intervine activ în el. Subiectul produce şi este produs prin corp. În fapt, nu avem de-a face cu un subiect pre-existent (de unde şi complexitatea şi aparenta nerezolvare a problemei identităţii), ci cu practici de continuă subiectivare, aşa cum observă şi Francois Bayart sau Jean Pierre Warnier în scrierile lor (ambii membri ai curentului de gândire “Matiere a Penser”). 

            Corpul, subiect complex şi ofertant, nu a constituit o preocupare majoră până acum în ştiinţele sociale din România. Poate pentru că, până de curând, puterea avea un singur lăcaş: centrul de putere, generat de totalitarism. Odată cu căderea Zidului (iar anul acesta celebrăm 20 de ani de la acest eveniment major), corpul individual dar şi cel social românesc au început să simtă varietatea forţelor socio-economice care acţionează asupra lor dar şi multitudinea de alegeri politicie legate de corp. Săli de culturism şi mai târziu de gimnastică, devenite modă, chirurgie estetică, sporturi exotice sau extreme, dar şi o variată alegere cosmetică cu accentele ei pe părţi ale corpului, au apărut în peisajul societăţii noastre operând acea mutaţie de la un corp monolitic, uniform, eventual gri al societăţii totalitare din regimul ceauşist la un corp polimorfic social (dar şi individual), cu forme de exprimare care culeg şi aleg din oferta pieţei.  Acest volum işi propune să ofere o varietate de studii pe această temă, menite să evidenţieze atât capacitatea explicativă la nivel social a fenomenelor legate de corp cât şi multitudinea practicilor corporale din societatea românească de astăzi. Cele cinci capitole prezintă abordări empirice ale unor fenomene cotidiene şi sunt construite în jurul unor practici corporale specifice: moda, sportul, sănătatea, tatuajul şi portul năframei musulmane. Patru dintre autori sunt absolvenţi ai masterului de antropologie de la SNSPA Bucureşti, iar al cincilea este doctor în antropologie şi lector la aceeaşi şcoală. Acest volum este într-un fel şi rezultatul colaborării între autori, în cadrul cursurilor de la SNSPA.

            Primul capitol abordează practicile legate de comerţul alternativ cu haine de marcă. Autoarea, Roxana Moroşanu, descrie etnografic raportul care se constituie între clientul unor magazine specializate în desfacerea hainelor de marcă obţinute direct de la fabricant. Regimul special al acestor haine face ca preţul să fie foarte redus, accesul clienţilor la marcă fiind aparent democratizat. Pe parcursul lecturii observăm cum, în fapt, relaţia fiecăruia cu obiectul de îmbrăcăminte este mediată de semnificaţia cu care aceştia îmbracă la rândul lor haina. De exemplu, pentru unul dintre clienţi important nu este atât purtatul obiectului cât achiziţionarea sa. Raportul gestual cu obiectul capătă valenţe socio-economice, ne arată Roxana Moroşanu, ducând la definiri identitare în raport cu sinele şi cu celălalt.

            Monica Oancea studiază un alt tip, la fel de intim, al raportului cu sinele şi cu ceilalţi: tatuajul. În periplul său antropologic printre saloanele de tatuaj bucureştene, autoarea se apleacă asupra semnificaţiilor cu care utilizatorii investesc gestul tatuării, chiar înaintea simbolului purtat de desen în sine. Ochiul etnografic al autoarei ne atrage atenţia că, poate mai important decât grafica unui tatuaj este locul în care acesta este imprimat, căci, într-un fel, îi determină tipul de uzanţă: sociala, restrânsă sau intimă, erotică sau de consum public. Monica Oancea ne îmbie la un periplu într-o practică aparent inedită, dar cu o istorie la fel de veche ca şi omenirea. Decorarea corpului cu tatuaje îşi găseşte un loc privilegiat în cultura urbană, exprimând atât dorinţa de a se evidenţia cât şi o tendinţă socială interesantă în societatea contemporană, aceea de transformare a stigmatului într-un semn de prestigiu. Această observaţie a autoarei ne ajută să înţelegem mai bine modul de încorporare în mainstream a tendinţelor marginale de orice fel şi, dacă permiteţi, înregimentarea (sau, de ce nu, încarcerarea) lor.

            Razvan Ionescu-Ţugui ne prezintă o altă ipostază a luptei de putere pe câmpul de batalie corporal (şi corporatist). Modul de definire medical al corpului este pus zilnic la încercare de practici medicale alternative, iar autorul ne oferă o privire analitică asupra uneia dintre ele, promovată de o corporaţie multinaţională. Corpul, în cazul său, este definit la intersecţia dintre câmpul medical tradiţional, instituţional, alopat şi instituţionalizarea unei practici dezvoltate în jurul unui „aparat” şi al unei tehnologii propuse de corporaţia studiată. Ionescu-Ţugui ne introduce în lumea complexă a „ritualurilor de vindecare”, prezentate în mod explicit la nivel individual dar şi social. Articolul său se află în centrul disputei asupra definirii vieţii de către diverse instituţii sociale, un text care plonjează direct în biopolitică prin natura explicită a fenomenului studiat.

            Violenţa şi durerea, ca modalităţi de definire a subiectului, se află în centrul analizei lui Alexandru Dincovici. Un nou sport, Jiu-Jitsu brazilian, dă naştere unor noi practici, unui nou limbaj şi unui nou repertoriu al masculinităţii. Prin împărtăşirea tăcută a durerii corporale, noi reţele sociale se dezvoltă, cu efecte interesante, în cotidianul relaţional al celor implicaţi. Regăsim aici tema dezvoltată de Monica Oancea, aceea a stigmatului prestigios, acela care singularizează şi marchează pozitiv subiectul individual. A se recunoaşte după forma sau poziţia tumefierii, ca practicant al unuia dintre sporturile rivale, devine un motiv de mândrie. Corpul, ca instrument al performanţei din descrierile lui Dincovici, diferă de corpul care prin performanţă se însănătoşeşte (fie şi performând ritualuri aşa ca în cazul prezentat de Ionescu-Ţugui). Însă, ambele se întâlnesc în înţelegerea corpului (şi implicit a subiectului) ca produs al câmpului de putere în care acestea performează.

            Ultimul capitol aduce sub lentila antropologică un subiect mai puţin studiat în România, acela al practicii portului de năframă în rândul populaţiei musulmane. Centrându-se pe experienţă şi politica franceză în domeniu, articolul evidenţiază, de fapt, legătura practică existentă între corp, politic, şi arhitectură. Etica politică a separării puterilor în stat are, printre altele, o formă de expresie arhitecturală care induce un alt tip de privire şi care accentuează transparenţa ca formă supremă de împlinire a idealurilor cetăţii. Etica transparenţei pare a fi etica societăţii contemporane, iar articolul trasează atât istoria ei cât şi modurile practice de creaţie şi manifestare ale acestei etici la nivel arhitectural şi transferul ei la nivel corporal. Disputa vălului este, astfel, recentrată de la una cu caracter religios la una cu caracter vizual, la limita erotică.

            Acest volum marchează într-adevăr o deschidere nouă în ştiinţele sociale din România. Citite în ansamblu, articolele formează un întreg ce poate fi folosit ca exemplu de practică antropologică a corpului, iar individual ele oferă adâncimi analitice în fenomene sociale cotidiene tratate, de cele mai multe, ori doar jurnalistic sau amatoricesc.